Dobânda medie la depozite a crescut în martie la cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani, în condițiile în care băncile au alergat după lichiditate pe fondul penuriei din piață. Rata reală s-a adâncit în teritoriu negativ din cauza inflației de două cifre, fiind la cel mai scăzut nivel de când avem date de la banca centrală. S-au scumpit și creditele, mai ales cele acordate firmelor, dar până și dobânda pentru consum e sub inflație.
Dobânda medie la depozitele noi la termen a ajuns la 3,32% pe an în martie, față de 2,44% în februarie și 1,24% în urmă cu un an. Piața bancară a transmis către clienți atât semnalele de întărire a politicii monetare prin majorarea ratei cheie, cât mai ales penuria record de lichiditate cauzată de volatilitatea adusă de războiul din Ucraina și de intervențiile Băncii Naționale a României pentru menținerea cursului valutar.
Dobânda la depozitele noi constituite de populație a crescut cu jumătate de punct, la 2,07% – cel mai ridicat nivel din ultimii șase ani -, în timp ce cea pentru depunerile firmelor a sărit cu un punct la 3,7% la cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani. În perioadele cu deficit de lichiditate dobânzile plătite companiilor cresc mai repede decât în cazul populației, urmare a faptului că firmele au depozite pe termene mai scurte (rată de reînnoire mai ridicată), precum și o putere de negociere mai mare.
Dobânzile la depozite rămân însă mult sub rata anuală a inflației, care a ajuns la 10,2% în martie, cel mai ridicat nivel de după 2004. În aceste condiții, rata reală a dobânzii s-a adâncit și mai mult în teritoriu negativ și a ajuns la 6,9%, de la circa 6,1% în februarie, ceea ce înseamnă o erodare și mai mare a economisirilor. Pentru depozitele în sold rata reală era și mai adânc în teritoriu negativ la 7,8%, față de 6,5% în februarie. Ratele reale au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2007, de când sunt date de la BNR – în perioada inflației galopante și hiperinflației din anii ’90 ratele reale probabil au fost și mai adânc negative.
Dobânda medie la creditele noi pentru firme a crescut cu jumătate de punct procentual la 6%, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. Dobânda medie efectivă (unde sunt incluse și costurile cu comisioanele) la împrumuturile noi pentru consum a crescut cu 0,2 puncte la 9,7%, în timp ce cea la creditele pentru locuințe a crescut cu 0,1 puncte la 4,22%.
Citește articolul integral aici

Lasă un răspuns